Transilvania Pitch Stop la TIFF

logo_tiff_2017-4-sm

Asociatia Festivalul de Film Transilvania (A.F.F.T.) in colaborare cu Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (A.P.F.R.) organizeaza in perioada 02 – 11 iunie 2017, cea de-a 16-a editie a celui mai important festival de film din Romania, Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), Cluj.

Dupa ani de eforturi continue pentru promovarea cinematografiei romanesti si facilitarea intalnirilor dintre invitatii internationali si producatorii si regizorii locali, in 2014 TIFF a initiat proiectul Transilvania Pitch Stop (TPS), cu scopul de a descoperi si de a sustine primii pasi in finantarea celor mai promitatoare proiecte de lungmetraj debut, de a oferi nu doar training ci si o platforma de prezentare si networking autorilor si producatorilor acestor proiecte.

Componenta de baza a scenariului este workshop-ul dedicat proiectelor de lungmetraj fictiune aflate in faza de dezvoltare, cu regizori romani sau din Republica Moldova aflati la primul sau al doilea film. Pentru cele 5 proiecte selectionate, regizorul si producatorul sunt invitati sa participle la atelierele special concepute, ce vor avea loc in perioada 5 – 8 iunie 2017.

Programul Transilvania Pitch Stop se extinde in acest an si la nivel international, platforma europeana de co-productii fiind deschisa proiectelor de lungmetraj fictiune apartinand scenaristilor/regizorilor aflati la primul sau al doilea film, provenind din Romania, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia si Georgia. Cele 10-12 proiecte selectate de catre o comisie internationala vor fi prezentate in cadrul Festivalului International de Film Transilvania in perioada 9 – 10 iunie 2017.

Leave a Reply