Aferim

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, „Aferim!”, de Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

„Aferim!”, lungmetrajul pentru care Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România în weekendul de lansare.