Apel al cineaștilor europeni pentru participarea la alegerile europene

Da, Europa nu este perfectă.

Îi reproșăm, uneori, și pe bună dreptate, că nu are suflet și emoții, că vorbește o limbă pe care puțini dintre noi o înțeleg.

O criticăm pentru că nu reușește să facă față crizelor ecologice, sociale și politice care o zguduie astăzi, și nici tragediei refugiaților.

Totuși, în ciuda slăbiciunilor și deficiențelor sale, nu pot să ne scape privirii umanitatea și frumusețea ei. Încercăm să o descriem cu delicatețea imaginilor și cu un limbaj pe înțelesul tuturor popoarelor care o compun.

Să ne amintim că Europa s-a unit pentru pace. De la șase state membre, ea a reușit să atragă 28 de țări care formează o uniune unică și care reprezintă un model pentru întreaga umanitate.

Această Uniune s-a construit uitând de frontiere și bazându-se pe libera circulație, pe schimburi, pe fraternitate și pe solidaritate – valori care sunt astăzi amenințate din toate părțile, inclusiv din interiorul său.

Dar această Uniune este și cea a culturii, o veritabilă ambiție pentru o Europă a cărei inovare și creație au fost întotdeauna piloni fundamentali.

O Europă liberă și democratică este și o Europă a libertății de gândire și de exprimare. Este de datoria noastră să o apărăm în fața extremiștilor și a ideilor retrograde, care se răspândesc din nou ca o molimă.

Trebuie să consolidăm și să îmbunătățim acest echilibru, atât de fragil, opunându-ne celor care doresc să îl distrugă divizând, renunțând sau încercând să fugă sau să se izoleze.

La întrebarea: „Cum putem construi o Europă atrăgătoare, o Europă care reunește, o Europă deschisă și care oferă un spațiu de libertate și de pace?”

Trebuie să răspundem prin implicare și trebuie să ducem o luptă a ideilor, pentru a evita lupta armată.

Astfel, între 23 și 26 mai, vom merge să votăm la alegerile europene. Este în joc viitorul nostru comun, ca să nu spunem însuși viitorul nostru.

Leave a Reply