Atlasul de argint pentru Anul nou care n-a fost

Picture1

Membrii juriului Atlasului din cadrul Festivalului Internațional de Film Arras, prezidat de Abel & Gordon și format din Suzanne de Baecque, Sébastien Betbeder și Lou de Laâge, au acordat Atlasul de Argint regizorului Bogdan Mureșanu. Așadar, premiul pentru regie în competiția Arras Film Festival, ediția nr. 25 a revenit filmului românesc, „Anul nou care n-a fost”.

Filmul, plasat în contextul revoluției din 1989, explorează absurdul și fragilitatea umană într-o lume dominată de frică, continuând povestea din scurtmetrajul premiat „Cadoul de Crăciun”.

Filmul  a fost distins în cadrul Festivalului Internațional de Film Arras și cu Premiul Juriului Tânăr (Youth Jury Prize), premiu acordat de un juriu compus din elevi de liceu.

Festivalul de Film Arras este un festival de film dedicat cinematografiei franceze și europene, desfășurat la începutul lunii noiembrie la Arras, departamentul Pas-de-Calais, Franța. Ediția din acest an, cea cu nr. 25, s-a desfășurat în perioada 8 -17 noiembrie.

19.11.2024