Cannes 2021 – Raport

image-asset

Ajuns la cea de-a 74-a ediție, Festivalul de la Cannes 2021 a avut deschiderea marți, 6 iulie, şi s-a  încheiat sâmbătă, pe 17 iulie, cu gala de premiere.

România a fost reprezentată la Cannes de lungmetrajul „La civil” (regia Teodora Mihai) în competiția Un certain regard și de scurtmetrajul „Interfon 15” (regia Andrei Epure) în competiţia secţiunii Semaine de la Critique.  De asemenea, și în selecția filmelor pentru Quinzaine des Réalisateurs, una dintre principalele secţiuni paralele ale Festivalului de la Cannes figurează 2 producții românești: lungmetrajul „Întregalde” (regia Radu Muntean) și scurtmetrajul „Când noaptea se întâlneşte cu zorii” (regia Andreea Cristina Borţun).

Regizorul român Cristian Mungiu a fost preşedintele juriului Semaine de la Critique, iar producţia românească „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste” (regia Carina-Gabriela Daşoveanu – UNATC) s-a numărat printre filmele selectate în concursul dedicat şcolilor de film, Cinéfondation.

Marché du Film reprezintă cel mai important eveniment anual din industria filmului, la care participă un număr impresionant de producători, agenţi de vânzări, distribuitori, reprezentanţi ai televiziunilor, precum şi instituţii ale statului care îşi promovează oferta naţională. La Marché du Film au loc importante negocieri şi vânzări de filme şi proiecte, iar majoritatea ţărilor europene îşi promovează oferta de producţii, locuri de filmare şi proiecte.

Evenimentul din acest an, la care au participat peste 60 de țări, a atras peste 12.500 de profesioniști, a cuprins 4.000 de filme și proiecte și peste 100 de conferințe.

Și în acest an, DACIN SARA în colaborare cu Centrul National al Cinematografiei a organizat în cadrul Marché du Film de Cannes, ce a avut loc în perioada 6 – 15 Iulie 2021, pavilionul cinematografiei românești, atât fizic, cât și virtual.

         1 2 3

Misiunea acestui pavilion a fost de a oferi cât mai multe informaţii despre activităţile cinematografice româneşti curente. Deopotrivă, acest pavilion din cadrul Marché du film a

contribuit la creșterea vizibilității cinematografiei românești, la promovarea proiectelor naționale și la dezvoltarea unor noi legături cu distribuitori, agenți de vânzări și alți profesioniști internaționali din domeniul cinematografiei.

In acest an Pavilionul Romanesc in colaborare cu European Women Association in Film and Audiovisual a gazduit in data de 10 Iulie un Happy Hour care s-a bucurat de un real succes, la eveniment participand peste 100 de profesionisti din domeniul cinematografic din toate colturile lumii.

4                                       5

 

6 7 8

De asemenea, in data de 15 Iulie, dupa premiera scurt metrajului „Când noaptea se întâlneşte cu zorii” din cadrul sectiunii Quinzaine des Réalisateurs, a avut loc Romanian Closing Party, un eveniment dedicat intregii participari romanesti la Cannes.

9 10 11

Cum deja a devenit o obisnuinta, si in acest an Romania a facut parte din palmaresul celei de-a 74-a editii a Festivalului de Film de la Cannes prin Teodora Ana Mihai, regizoarea filmului “La Civil” castigatoarea Prix de l’Audace in cadrul sectiunii Certain Regard. Premiul fiindu-i inmanat chiar de Directorul Festivalului, domnul Thierry Fremaux.

12

16.08.2021