
Festivalulul Internațional de Film Independent ANONIMUL, ajuns la cea de-a 18-a ediție, a avut loc în perioada 9 – 15 august 2021, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Ediția din acest an a reunit în selecție 44 titluri, dintre care 13 titluri în competiția de scurtmetraj românesc, 10 în competiția de scurtmetraj internațional și cinci în competiția de lungmetraj. De asemenea, fiecare seară a evenimentului aadunat peste 2.500 de spectatori la proiecțiile filmelor.
Câștigătorii festivalului au fost aleși de public prin vot electronic și anunțați sâmbătă, 14 august. Trofeul ANONIMUL a fost revendicat de ”Neidentificat”, lungmetrajul regizat de Bogdan George Apetri. Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului ”Datoria”, regizat de Andrei Redinciuc, în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, a mers către ”Sticker”, regizat de Georgi M. Unkovski.
”Mihail și Achim”, regizat de Theodor Ioniță, este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paștină.
Felicitări câștigătorilor!
17.08.2021