Filmul românesc, marele câștigător la Cannes

cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de la Film de la Cannes, cel mai prestigios eveniment cinematografic mondial, a avut deschiderea marți, pe 12 mai şi s-a încheiat cu tradiționala ceremonie de decernare a premiilor, sâmbătă, pe 23 mai.

Juriul ediției din acest an al festivalului a decernat sâmbătă marele trofeu Palme d’Or lungmetrajului „Fjord”, semnat de regizorul român Cristian Mungiu, a cărui premieră a avut loc în cadrul competiției oficiale pe 18 mai.

Marele premiu vine la 19 ani după „4luni, 3 săptămâni și 2 zile”, filmul care marca în 2007 primul Palme d’Or din istoria cinematografiei românești. În 2026, Cristian Mungiu câștigă din nou Palme d’Or la Cannes, reconfirmând statutul său ca una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane.

Lungmetrajul „Fjord” a fost răsplătit și cu Premiul François Chalais, o distincție acordată în ajunul Ceremoniei de premiere a Competiției Oficiale și care recunoaște valorile jurnalistice ale unui film. Printre distincțiile obținute se numără și Prix de la Citoyenneté (Citizenship Award), Premiul Juriului Ecumenic (Ecumenical Jury Prize) și Premiul Criticii Internaționale, acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI).

Cel de-al doilea titlu românesc prezent la Cannes 2026 a fost „Jurnalul unei cameriste”, noul lungmetraj scris și regizat de Radu Jude. Filmul a avut premiera mondială în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes, unde a fost primit cu minute întregi de aplauze la scenă deschisă.

România a fost reprezentată și de „Atlasul Universului”, regizat de Paul Negoescu, în selecția Cannes Écrans Juniors 2026, program desfășurat sub umbrela Festivalului Internațional de Film de la Cannes

Prezența României la Cannes a fost întregită de prezența Pavilionului cinematografiei românești la Marché du Film de Cannes.

Ca și în anii precedenți, DACIN SARA în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei a organizat în cadrul Marché du Film de Cannes, ce a avut loc în perioada 12 – 20 mai 2026, Pavilionul cinematografiei românești, cu scopul de a promova cinematografia românească și contribui la dezvoltarea unor noi legături cu distribuitori, agenți de vânzări și alți profesioniști internaționali din domeniul cinematografiei.

Lista tuturor câștigătorilor poate fi găsită pe site-ul oficial al evenimentului: https://www.festival-cannes.com/en/festival/

 

Felicitări tuturor câștigătorilor!

26.05.2026