Înscrieri deschise pentru scurtmetrajele românești la Festivalul de film Cortinametraggio 2026

Cortinametraggio
  • Eveniment susținut de DACIN SARA

Festivalul de film Cortinametraggio, unul dintre primele și cele mai importante festivaluri de scurtmetraj din Europa, se va desfășura în perioada 23-29 martie 2026 la Cortina d’Ampezzo, Italia.

Timp de o săptămână, festivalul va găzdui proiecții, ateliere, întâlniri, evenimente și momente muzicale, toate dedicate artei scurtmetrajului.

Secțiunea internațională a celei de-a 21-a ediții este dedicată exclusiv filmelor românești, oferind vizibilitate cineaștilor emergenți și promovând interacțiunea dintre film și public.

Filmele românești selectate vor fi proiectate în cadrul unui eveniment special, concurând pentru Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc.

Pot participa regizori care au realizat scurtmetraje de ficțiune (orice gen – dramă, comedie, thriller, sci-fi, polițist etc.) cu o durată de maximum 20 de minute și finalizate în perioada 2025–2026.

Câștigătorul va primi distincția “Best Romanian Short Film”, un premiu care aduce vizibilitate internațională și oportunități de networking în industria cinematografică europeană.

O condiție importantă este ca regizorul sau producătorul filmului să fie prezent la festival pentru a putea intra în selecție.

Aceasta este o ocazie rară pentru cineaștii români de a-și prezenta creațiile într-un cadru internațional prestigios și de a reprezenta România la una dintre destinațiile cinematografice de top din Italia.

 

Pentru înscrieri și alte informații puteți accesa https://filmfreeway.com/Cortinametraggio .

11.11.2025