Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 10 – 20 februarie 2022

berlin

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, cunoscut şi ca Berlinale, este unul din cele mai prestigioase festivaluri de film din lume.

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin s-a desfășurat în perioada 10 – 20 februarie 2022. După ce ediţia din 2021 s-a desfăşurat în întregime online, ediția de anul acesta a fost una hibrid, anumite evenimente având loc cu prezenţă fizică, dar cu unele restricţii.

Pentru al doilea an consecutiv evenimentul European Film Market din cadrul festivalului s-a desfășurat exclusiv în mediul online în perioada 10 – 17 februarie 2022.

Zilnic, pe platforma online dedicată evenimentului s-au desfășurat numeroase activități precum conferințe, seminarii, prezentări, masterclass-uri, workshop-uri, discuţii interactive şi sesiuni de networking etc., activități ce au adunat un număr excepțional de vizualizări. Participanții au putut atinge o multitudine de subiecte, printre care și provocările actuale ale industriei cinematografice atât în contextul pandemiei, cât și în cel al transformării digitale.

European Film Market a raportat cifre record, cu prezențe ridicate de vizitatori și expozanți pe platforma virtuală EFM. Peste 600 de expozanți din 62 de țări s-au prezentat la mai mult de 220 de standuri virtuale ale participanților din 121 de țări. Dintre cele 827 de filme prezentate în aproape 1.300 de proiecții, peste 600 au fost în premieră.

Și în acest an, România a avut dedicat un stand virtual ce a avut drept scop promovarea cinematografiei româneşti pe plan internaţional şi a pus la dispoziţia invitaţilor festivalului şi participanţilor la market (distribuitori de film, producători, directori de festivaluri, jurnalişti) informaţii şi noutăţi legate de activităţile industriei de film româneşti, facilitând totodată, prin diverse alte evenimente, interacţiunea dintre cineaştii români şi cei străini.

Proiectul a fost susţinut prin promovare naţională – comunicate de presă, parteneriate cu publicaţii naţionale, precum şi prin promovare internaţională – newsletter dedicat activităţilor standului, distribuit naţional şi internaţional.

Prin organizarea acestui stand de promovare, cinematografia românească a beneficiat de vizibilitate internaţională, rezultatele înregistrate în anii precedenţi fiind edificatoare în acest sens.

În ultimii ani, producţiile româneşti au făcut parte cu succes, în mod repetat, din programul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi nici anul acesta nu a făcut excepţie.

Regizorul Radu Jude care anul trecut a luat Ursul de Aur cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, a revenit la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu eseul documentar „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă. Producția a fost selecționată în competiția Berlinale Shorts.

De asemenea, a fost reeditat catalogul Romanian Films, un compendiu în limba română și în limba engleză al tuturor filmelor româneşti de lung metraj şi documentar ce au avut premiera în 2021 sau care urmează a fi lansate în 2022.

În perioada premergătoare festivalului, DACIN SARA a păstrat contactul cu toate casele de producţie şi companiile de distribuţie de film din România, care au dat curs invitaţiei noastre şi ne-au furnizat spre expunere în cadrul standului materiale promoţionale: broşuri, trailere, afişe, postere etc.

Reamintim că la ediţiile anterioare România a înregistrat succese remarcabile precum:

♦ Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (Radu Jude), 2021

♦ Cel mai bun regizor din secțiunea Encounters –  „Malmkrog” (Cristi Puiu), 2020

♦ Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Touch me not” (Adina Pintilie), 2018

♦ Ursul de Argint pentru montaj – „Ana, mon amour” (Dana Bunescu), 2017

♦ Premiul C.I.C.A.E  – „Ilegitim” (Adrian Sitaru), 2016

♦ Premiul special pentru cel mai bun scurtmetraj din partea juriului internaţional al secţiunii Generation 14plus – „O noapte la Tokoriki” (Roxana Stroe), 2016

♦ Ursul de Argint pentru cea mai bună regie – „Aferim! ” (Radu Jude), 2015

♦ Ursul de Aur pentru cel mai bun film – „Poziţia copilului” (Călin Peter Netzer), 2013

♦ Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului şi Premiul „Alfred Bauer” pentru noi perspective in cinematografie – „Eu când vreau să fluier, fluier” (Florin Şerban), 2010

♦ Ursul de Aur pentru scurtmetraj – „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (Cristi Puiu), 2004

Prezentăm mai jos câteva imagini cu standul virtual al României din cadrul European Film Market:

 

1

 

2

 

3

 

4

 

5

 

23.02.2022