
„Urma”, în engleză tradus ca Legacy, s-a lansat în cinematografele românești în data de 6 martie 2020.
După ce a cunoscut consacrarea ca actor, fiind recompensat cu o nominalizare la Premiile Gopo pentru cel mai bun actor într-un rol secundar („Q.E.D.” în anul 2015), Dorian Boguță a trecut de partea cealaltă a camerei de filmat. După scurtmetrajul horror „Kazimir” a sosit și timpul pentru un lungmetraj.
„Urma” este un film politist, despre căutare, în sensul cel mai prozaic, ca parte a muncii unui polițist, dar și ca metaforă a căutării interioare, a descoperirii secretelor care ne înconjoară sau pe care le ascundem.
Mădălina Ghenea, Irina Rădulescu, Marin Grigore și Teodor Corban fac parte din distribuția acestui proiect cinematografic curajos, care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur.
În România, „Urma” este distribuit de Transilvania Film.