Sesiune Speciala Intermediara de Repartitie Septembrie 2019

În atenția autorilor de opere cinematografice și audiovizuale, membri și nemembri ai DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.

În cursul lunii septembrie 2019, DACIN SARA a efectuat o sesiune specială intermediară de repartiție. În cadrul acestei sesiuni speciale au fost avute în vedere sume reprezentând remunerații din sursa retransmitere prin cablu, colectate prin colector unic UCMR-ADA, aferente perioadei aprilie 2009 – decembrie 2010.

În acest sens, DACIN SARA notifică următorii autori, după caz, moștenitori legali ai acestora.

DACIN SARA va efectua, prin virament bancar, plățile cuvenite numai pe baza documentelor justificative depuse la dosarele personale. Pentru operele difuzate, dar neînsoțite de documente justificative validate juridic, plățile vor fi amânate până la depunerea și validarea acestora.

Operele audiovizuale romanesti din aceasta perioada se gasesc aici.

Operele audiovizuale straine din aceasta perioada se gasesc aici.

În acest sens sunteți invitați la sediul DACIN SARA sau puteți să ne adresați o cerere la adresa de e-mail office@dacinsara.ro în vederea clarificării situației dvs. și a remunerațiilor ce vi se cuvin.

Prezenta constituie notificare în sensul art. 138 alin. (5) și art. 159 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 8/1996, republicată, privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Pentru orice clarificări și informații suplimentare vă rugăm să ne contactați telefonic la numărul 021 314 5731.

DACIN SARA

 Data: 17.10.2019

Leave a Reply